🌠 Steaua căzătoare și nucul bătrân 🌳
Sunt steaua căzătoare
ce am căzut deasupra ta
Nucul bătrân stătea și asculta
Sunt material din vers de univers
Făptură materială mai ales,
M-am învârtit din infinit
Și mi-am ales
Un loc de asfințit:
Deasupra ta, bătrânule nuc,
praful meu se așterne pe al tău cuib de cuc,
În melancolia de a mai trăi cumva
prin molecule
Încă o clipa, tot așa...
Nucul bătrân tăcea.
Eu am ales să ard în atmosferă,
Chiar și-o clipă-n timp
de efemeră
Lângă tine am vrut să mă așez,
Imi amintești de al meu crez.
Spune nucule, imens, bătrân,
Prin rădăcina ta de timp ce n-am putut să spun
Mai mângâie o dată cu ale tale frunze-n vânt,
Ce nu am apucat eu-stea căzătoare sa cânt.
Nucul bătrân și-a adunat în respirație seva
Și a spus cu voce tare, ceva:
Eu, nuc bătrân, din rădăcină zbor stăpân
Sămânța mea a fost cândva
Stea căzătoare, ce timpul o cernea.
Eu sunt tot stea, cu sevă dulce din pământ
M-am așezat în sol să dorm într-un cuvânt.
Par adormit în această viață,
Dar vibrez o energie vie
Galactică speranță.
🌠
.png)



Felicitări! 💐❤️
RăspundețiȘtergereMultumesc! ❤️
RăspundețiȘtergere